Preoţii din parohiile Protopopiatului Sibiu au fost activ angajaţi în lucrarea şi misiunea liturgică a Bisericii, încercând să răspundă cu seriozitate exigenţelor slujirii preoţeşti, pentru susţinerea şi consolidarea ordinii creştin-morale în viaţa comunităţilor parohiale, pentru sfinţirea şi mântuirea credincioşilor.
Cu ocazia diverselor momente de împreună slujire, sau ale întâlnirilor colegiale dintre preoţi, conştiinţa slujitoare a fost mereu împrospătată prin împărtăşirea aceloraşi sentimente frăţeşti şi răspunderi faţă de slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, pentru consacrarea şi sfinţirea vieţii credincioşilor şi a cadrului ei de manifestare, ca o prezenţă reală a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. La slujbele arhiereşti săvârşite de ÎPS Sa Mitropolit Dr. Laurenţiu Streza, care au fost momentele de binecuvântare harică şi de bucurie comunitară, au participat PC Pr. Protopop Ioan Coşa şi preoţii sibieni.